Montarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor a devenit o soluție din ce în ce mai întâlnită în România, atât în cazul locuințelor, cât și al halelor industriale, spațiilor comerciale, clădirilor de birouri sau altor tipuri de construcții. Odată cu dezvoltarea acestor instalații apare însă și o problemă care nu poate fi ignorată: securitatea la incendiu a acoperișului pe care sunt amplasate panourile. În acest context, una dintre întrebările care apar tot mai des în rândul beneficiarilor și al celor care pregătesc astfel de proiecte este legată de grosimea stratului de vată minerală care trebuie să se afle sub panourile fotovoltaice pentru respectarea prevederilor P118.
Răspunsul nu este unul universal valabil pentru toate clădirile, deoarece cerințele depind de caracteristicile construcției, de tipul acoperișului, de nivelul de stabilitate la incendiu și de soluția tehnică adoptată. Totuși, în anumite configurații constructive prevăzute de normativul P118/1-2025, este stabilită o cerință de minimum 20 de centimetri de termoizolație realizată din material cu clasa de reacție la foc A1 și cu o densitate minimă de 150 kg/m³. Această prevedere este importantă, însă nu trebuie interpretată în sensul că orice clădire pe care se montează panouri fotovoltaice trebuie, indiferent de situație, să aibă exact 20 de centimetri de vată minerală.
Cifra de 20 de centimetri trebuie analizată în contextul soluției constructive la care se referă. În cazul în care această configurație este aplicabilă proiectului, grosimea minimă trebuie respectată împreună cu celelalte condiții referitoare la material. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca termoizolația să aibă 20 de centimetri. Trebuie verificat și faptul că materialul utilizat are clasa de reacție la foc A1 și densitatea necesară. Alegerea produsului trebuie făcută pe baza documentației tehnice și a caracteristicilor declarate de producător, nu doar în funcție de denumirea comercială sau de grosimea materialului.
De altfel, una dintre cele mai frecvente confuzii este aceea că grosimea termoizolației reprezintă singurul criteriu care trebuie urmărit. În realitate, un acoperiș cu panouri fotovoltaice trebuie analizat ca un sistem complet. Acesta poate include elementul structural, suportul acoperișului, bariera de vapori, termoizolația, hidroizolația, învelitoarea și, ulterior, structura de susținere a panourilor, panourile propriu-zise și instalația electrică. Fiecare dintre aceste componente poate avea un rol în comportarea întregului ansamblu în cazul unui incendiu.
Este importantă și diferența dintre cerințele energetice și cele de securitate la incendiu. Grosimea termoizolației rezultată dintr-un calcul termotehnic nu este neapărat identică cu grosimea necesară pentru îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu. Din punct de vedere energetic, proiectantul urmărește reducerea pierderilor de căldură și atingerea unei anumite performanțe termice a anvelopei clădirii. Din punct de vedere al securității la incendiu, trebuie urmărite însă comportarea materialelor la foc și performanța întregului sistem constructiv.
Prin urmare, dacă un calcul energetic arată că o anumită grosime de termoizolație este suficientă pentru atingerea performanței termice urmărite, acest lucru nu înseamnă automat că aceeași configurație îndeplinește și toate cerințele impuse de normativul de securitate la incendiu. Dacă soluția constructivă intră într-o categorie pentru care sunt prevăzute cerințe suplimentare, acestea trebuie respectate.
În cazul soluției pentru care este prevăzută cerința de 20 de centimetri, materialul trebuie să fie din clasa A1. Această clasă este relevantă deoarece indică un material cu un nivel foarte ridicat de performanță în ceea ce privește reacția la foc. În practică, nu este suficient ca produsul să fie descris generic drept vată minerală. Trebuie verificată documentația tehnică a produsului și trebuie confirmată clasa de reacție la foc corespunzătoare cerințelor proiectului.
La fel de importantă este densitatea. Cerința de minimum 150 kg/m³ arată că nu orice produs cu aspect de vată minerală poate fi utilizat automat într-o asemenea configurație. Produsele termoizolante pot avea caracteristici foarte diferite, iar densitatea influențează atât proprietățile mecanice, cât și modul în care materialul se comportă în cadrul ansamblului de acoperiș. Din acest motiv, alegerea termoizolației trebuie făcută pe baza unei soluții tehnice documentate.
O altă întrebare importantă este dacă existența celor 20 de centimetri de vată minerală înseamnă automat că acoperișul respectă toate cerințele de securitate la incendiu. Răspunsul este nu. Grosimea termoizolației reprezintă doar unul dintre elementele care trebuie analizate. Un acoperiș poate avea 20 de centimetri de vată minerală cu caracteristicile corespunzătoare și, cu toate acestea, să necesite verificări suplimentare privind hidroizolația, suportul, structura, învelitoarea, străpungerile sau modul de amplasare a panourilor.
Acest lucru este important mai ales în cazul în care se urmărește o anumită clasă de rezistență la foc a elementului de construcție. Clase precum REI 30, REI 45 sau REI 60 nu pot fi deduse pur și simplu din grosimea termoizolației. Rezistența la foc se referă la comportarea elementului de construcție în ansamblu și este determinată de configurația tuturor straturilor și componentelor relevante.
De exemplu, două acoperișuri pot avea aceeași grosime totală de vată minerală, dar pot avea suporturi, hidroizolații, fixări și alte straturi diferite. Performanța lor la foc poate fi, prin urmare, diferită. Din acest motiv, atunci când proiectul impune o anumită rezistență la foc, trebuie utilizată o soluție tehnică verificată și justificată, nu doar o anumită grosime de vată aleasă independent de restul sistemului.
În cazul panourilor fotovoltaice, analiza este cu atât mai importantă deoarece instalația solară devine o parte suplimentară a acoperișului. Panourile, structurile metalice de susținere, cablurile și echipamentele electrice trebuie integrate în soluția generală de securitate la incendiu. Nu este suficient ca acoperișul să fie conform înainte de montarea panourilor; trebuie verificată și configurația rezultată după instalarea sistemului fotovoltaic.
P118/1-2025 stabilește, în funcție de categoria clădirii și de caracteristicile acesteia, și condiții privind amplasarea panourilor. Sunt relevante distanțele față de marginile acoperișului, luminatoare, trape, străpungeri și elementele care separă compartimente de incendiu. Scopul acestor cerințe este de a limita posibilitatea de propagare a unui incendiu și de a asigura condiții corespunzătoare pentru intervenție.
Această problemă este deosebit de importantă în cazul halelor industriale și al clădirilor cu suprafețe mari de acoperiș. Din punct de vedere economic, poate fi tentantă ocuparea unei suprafețe cât mai mari cu panouri fotovoltaice, pentru creșterea producției de energie. Din punct de vedere al securității la incendiu, însă, amplasarea trebuie făcută în limitele și cu respectarea condițiilor impuse pentru clădirea respectivă.
Un alt aspect care trebuie verificat este existența zonelor libere necesare. În anumite situații, normativul impune păstrarea unor distanțe minime față de marginile acoperișului și față de anumite elemente constructive. Aceste zone nu reprezintă suprafețe „pierdute” din punct de vedere al proiectării, ci au un rol în asigurarea accesului, limitarea propagării incendiului și facilitarea intervenției.
Pentru acoperișurile existente, problema poate fi mai dificilă decât în cazul unei construcții noi. În primul rând, trebuie identificată exact alcătuirea acoperișului. Nu este suficient să se presupună că sub hidroizolație există un anumit tip de vată minerală. Trebuie cunoscute grosimea, densitatea, clasa de reacție la foc și starea materialului existent. În funcție de vechimea construcției, documentația inițială poate să nu mai reflecte întocmai situația din teren, iar modificările succesive pot fi relevante pentru evaluarea finală.
Înainte de instalarea panourilor este necesară și verificarea structurii. Sistemul fotovoltaic adaugă încărcări și poate necesita sisteme de prindere care transmit eforturi către structura acoperișului. În cazul unor clădiri existente, trebuie analizată capacitatea structurii de a prelua aceste solicitări, în funcție de soluția de montaj aleasă.
Trebuie analizată și instalația electrică. Traseele cablurilor, punctele de conexiune și echipamentele asociate sistemului fotovoltaic trebuie proiectate și executate corespunzător. Străpungerile realizate în acoperiș trebuie tratate astfel încât să nu afecteze performanțele sistemului constructiv și, acolo unde este cazul, cerințele de securitate la incendiu.
În acest context, întrebarea „câți centimetri de vată trebuie să am sub panouri?” este utilă, dar insuficientă. Răspunsul complet trebuie să țină cont de tipul clădirii, regimul de înălțime, destinație, nivelul de stabilitate la incendiu, tipul acoperișului, materialele existente și configurația sistemului fotovoltaic.
Pentru situațiile în care se aplică soluția constructivă prevăzută de P118/1-2025 cu această cerință, reperul este clar: minimum 20 de centimetri de termoizolație cu clasa de reacție la foc A1 și densitate minimă de 150 kg/m³. Această valoare reprezintă însă un minim în cadrul configurației respective. Nu trebuie privită ca o grosime maximă și nici ca o rețetă universală pentru toate clădirile.
În anumite proiecte poate fi necesară o grosime mai mare. Din punct de vedere energetic, proiectul poate impune o termoizolație mai groasă pentru atingerea performanțelor dorite. De asemenea, pot exista soluții în care termoizolația este realizată în mai multe straturi, fiecare având un rol specific în alcătuirea acoperișului.
În concluzie, montarea panourilor fotovoltaice trebuie privită ca o intervenție care implică mai mult decât instalarea unor panouri și a unor structuri metalice. Acoperișul trebuie analizat din punct de vedere energetic, structural și al securității la incendiu, iar termoizolația reprezintă doar una dintre componentele acestui sistem.
Cei 20 de centimetri de vată minerală reprezintă un reper important în anumite configurații prevăzute de P118/1-2025, dar nu trebuie transformați într-o regulă universală. Atunci când această cerință este aplicabilă, trebuie respectate simultan grosimea minimă, clasa A1 și densitatea de minimum 150 kg/m³. În același timp, trebuie verificată întreaga alcătuire a acoperișului și modul în care sunt amplasate și conectate panourile fotovoltaice.
Pentru o clădire nouă, soluția trebuie stabilită încă din etapa de proiectare, astfel încât termoizolația, hidroizolația, structura acoperișului și sistemul fotovoltaic să funcționeze împreună. Pentru o clădire existentă, înainte de instalarea panourilor este necesară verificarea situației reale a acoperișului și a documentației tehnice.
Astfel, răspunsul corect la întrebarea privind grosimea vatei de sub panourile fotovoltaice nu este pur și simplu „20 de centimetri”. Răspunsul complet este că, în configurațiile pentru care P118/1-2025 stabilește această cerință, este necesară o termoizolație de minimum 20 de centimetri, cu clasa de reacție la foc A1 și densitate de minimum 150 kg/m³, însă conformitatea finală trebuie stabilită prin analiza întregului sistem de acoperiș și a instalației fotovoltaice. Aceasta este diferența dintre o simplă alegere de material și o soluție constructivă proiectată corespunzător pentru securitatea la incendiu.
